- Mă dor picioarele, Izaya !
Glasul lui Mio se făcu auzit, apoi râsetul amuzat al verişorului ei în negura nopţii.
- Cine voia să vadă trandafirii sălbatici şi anemonele alea roşii , eh ? o întrebă atunci brunetul, ciufulindu-şi părul şi îşi trecu un braţ după umerii micuţi ei brunetei, ce se strâmbă jucăuşă la el, apoi trase aer adânc în piept şi continuă să meargă.
Luna strălucea pe cer mândră, la fel ca toate stelele micuţe, ce îi furau privirea lui Mio.
Izaya doar clătină din cap, zâmbiind blând şi se îndreptă spre locul unde lăsase maşina.
